Morahalmi-gyogyfurdo-1

Băie Curative Szent Erzsébet de la Mórahalom

În slujba sănătății și a familiilor Băile Curative Szent Erzsébet de la Mórahalom  își deschid tot mai larg porțile. Grație lucrărilor de extindere, în timpul verii, oaspeții au la dispoziție 21 de bazine, iar în lunile de iarnă, 16 bazine (14 acoperite și 2 în aer liber).

Cei mai mici sunt așteptați cu spații dedicate acoperite, iar parcul sauna, unic la nivel național – cu un total de 11 saune și spațiu de bazine de relaxare aferent – oferă destindere maximă părinților și bunicilor.

Pe lângă apa curativă cu un înalt conținut de minerale, medicii, asistentele de specialitate, kinetoterapeuții, maseurii de la Móra-Vitál SRL asigură cele trei elemente ale fizioterapiei: prevenția, tratamentul și posttratamentul. În porțiunea dedicată wellness-ului, pe lângă diferitele gimnastici de condiționare în apă și pe uscat, oaspeții sunt răsfățați cu o variată gamă de proceduri de înfrumusețare.

Prin diversificatele servicii wellness și curative, prin bazinele de relaxare acoperite și în aer liber, prin cei 15.000 m2 de gazon verde, băile răspund la nivel maxim așteptărilor celor care vin pentru a se vindeca, a se relaxa sau pentru a face sport.

 

Morahalmi-gyogyfurdo-2

Foti-sor_k

Degustare de beri artizanale: Fabrica de Bere Artizanală Fóti

Istorie

Fabrica de bere a demarat ca o asociație familială în 1994. Fondatorul Zsolt Gyenge și-a însușit bazele meșteșugului la Fabrica de Bere Kőbányai. Folosindu-și experiența și-a înființat propria unitate productivă de referință, de unde au ieșit de acum iconicele beri Miere Amară/Keserű Méz, sau Fóti Zwickl. Între timp și fiica sa, Zsófia Gyenge s-a mplicat în muncă.

Puritate

Berile lor sunt elaborate cu respectarea strictă a Legii Germane asupra Purității, din 1516, care declară că berea poate fi făcută doar folosind patru materii prime (apă, hamei, malț și drojdie de bere). Fac excepție de la această lege doar berile lor cu diferite mirodenii, însă pentru fiecare tip se folosește malțul Weiermann de calitate excepțională și hameiul cu cele mai bune calități din Hallertau.

Proces de fabricație

Capacitatea zilnică a manufacturii este de 1200 de litri. Fiind vorba de o fabrică de bere artizanală, aproape întregul proces de producție se desfășoară fără utilaje. Sticlele sunt spălate, umplute și etichetate manual, și fierberea berii este rezultatul direct al muncii manuale a meșterilor berari.

Secretul

Este simplu. Berile lor sunt speciale grație folosirii materiilor prime de calitate și expertizei acumulate.

megnyito_harmonia_k

Grupul de Dans Harmónia deschide cea de-a doua ediție a Zilelor Culturii Maghiare din Timișoara

Pe 22 septembrie, în deschiderea Zilelor Culturii Maghiare din Timișoara, pe scenă va fi prezentat programul de dans Palotás, cu concursul Grupului de Dans Harmónia, pe una dintre temele muzicale ale operei „László Hunyadi” de Ferenc Erkel.

Membrii grupului de dans de societate ce funcționează deja de 15 ani, sunt foști și actuali elevi talentați ai Liceului Teoretic Béla Bartók. Ei susțin an de an mai multe spetacole și participă la diferite competiții de dans de societate. Dansul palotás se bucură de o mare popularitate în Ungaria, fiind un străvechi dans al nobilimii maghiare, festiv, senin, cavaleresc. Pe meleagurile noastre a putut fi văzut pentru prima dată anul trecut, în prezentarea Grupului de Dans Harmónia.  

06-Tombola

Tombola cu premii de valoare

Extragerea de tombolă va avea loc în seara zilei de 24 septembrie, înaintea concertului Zorán,  pe scena mare din piața Operei. Pe lângă nenumărate surprize, vor fi extrase  șase pachete de wellness, mulțumită următoarelor firme de turism:  

 

AQUA-HOTEL-SUPERIOR     

1. AQUA HOTEL SUPERIOR, Gyula

Pachet de wellness:

“Pachet cadou Cu Dragoste”, care conține:
2 nopți cazare în cameră de hotel standard pentru 2 persoane, mic dejun și cină
cu bufet suedez, precum și 12 cupoane cadou extra în valoare de câte 1000 de
forinți și 2 bilete de intrare la Băile Cetății Gyula.   

 

Gyula-Corvin-Hotel

2. HOTEL CORVIN GYULA, Gyula

Pachet de wellness:

“Pachet cadou Cu Dragoste”, care conține:
2 nopți cazare în cameră de hotel standard pentru 2 persoane, mic dejun și cină
cu bufet suedez, precum și 12 cupoane cadou extra în valoare de câte 1000 de
forinți și 2 bilete de intrare la Băile Cetății Gyula.   

 

SÓSTÓ-GYÓGYFÜRDŐK

3-4. BĂILE CURATIVE SÓSTÓ, Nyíregyháza

Pachet de wellness:

2 pachete de wellness conținând fiecare:
2 nopți cazare pentru 2 persoane la Hotel Fürdőház***, cu mic dejun, și acces nelimitat în orele de program la secțiunea balneră a  Hotel Fürdőház*** și a Băilor Aquarius.

 

Szent-Erzsebet-Mórahalmi-gyógyfurdo

5-6.BĂIE CURATIVE SZENT ERZSÉBET DE LA MÓRAHALOM

Pachete de wellness:

  1. Pachetul wellness „Floare de portocal” pentru 1 persoană, care conține
    un bilet la băile  wellness și un masaj corporal cu portocale o ocazie (40 min)
  2. Pachetul wellness „Coctail de fructe” pentru 1 persoană, care conține un bilet băi pentru o ocazie, un peeling profund, o ocazie (30 min), și un masaj corporal cu uleiuri de fructe, o ocazie (30 min).
Grand Hotel Glorius
Grand Hotel Glorius****  oferă cazare și mic dejun pentru două persoane, 2 nopți și intrare liberă la Băile Hagymatikum.

Prin amabilitatea firmei Zwack Unicum vom extrage două pachete de produse Unicum.

Producătorul de lactate Torockói Tejtermékek oferă unui norocos câștigător o selecție de cașcavaluri deosebit de gustoase.

Kabai Logo
Cabinetul stomatologic Kabai, stomatologul Kabai József oferă 5 pachete de consult și igienizare profesională.
eweb-logo
O sedință foto de Crăciun din partea Eweb Photo & GFX.

Aleșii Fortunei pot câștiga cadouri valoroase și din produsele hand-made ale celei de-a doua ediții a Zilelor Culturii Maghiare din Timișoara.

Biletele de tombolă pot fi achiziționate la Infostandul din Piața Operei, între 22 și 24 septembrie.

04-Pátkai-Rozina-és-Zenekara-2

Rozina Pátkai și orchestra sa

Tânăra cântăreață maghiară de origine italiană este laureata a numeroase competiții internaționale, seria trofeelor și-a îmbogățit-o pe scenele unor festivaluri de jazz și Fringe de pe întregul mapamond. La sfârșitul anului trecut a apărut cel de-al doilea album al cântăreței,  Paraíso na Terra, ale cărui melodii sunt inspirate tot din melodii latine, însă ascultătorul este călăuzit într-o lume muzicală cu totul originală. În muzica Rozinei, pe lângă cunoscutele bossa nova, piesele proprii sparg tiparele închistate, pornind din lumea melodică braziliană autentică. Improvizațiile câștigă spațiu, îmbrățișând acordurile uneori candid de simple, alteori imprevizibil de rătăcitoare. Și toate acestea în portugheză, spaniolă și engleză, pe texte, respectiv poeme de Zsófia Bán, Ádám Szabó, Garcia Lorca și Jane Tyson Clement.

Membri orchestrei:

Rozina Pátkai – voce

János Ávéd – szaxofon

István Tóth Jr.- chitară

Benedek Kiss – contrabas

Ákos Benkó – percuție

02-Regélő-Fehér-Táltos-Hagyományőrző-Egyesület-Dobcsapata

Trupa de Toboșari a Asociației de păstrarea a Tradițiilor Regélő Fehér Táltos

Sâmbătă dimineața, ritmul ediției din acest an a Zilelor Culturale maghiare din Timișoara va fi dat de ansamblul de toboșari Regélő Fehér Táltos.

Trupa de Toboșari a Asociației de Păstrarea a Tradițiilor Regélő Fehér Táltos s-a născut în luna lui Gerar a anului căpeteniei Árpád, în ianuarie 2007, cu 27 de membri. În 2010 i s-a conferit  calitatea de utilitate publică. E fondată și condusă de  Tibor Putnoki.

Scopul acestei asociații este întărirea identității maghiare, evocarea etosului maghiar strămoșesc, a valorilor sale intrinseci, aducerea acestora la suprafață și conștientizarea asupra acestor valori în rândul populației de etnie maghiară.  Asociația este fără apartenență politică și confesională.

“Trupa noastră participă la orice eveniment – din țară sau de peste hotare – , care ne oferă posibilitatea de a ne adresa prin piesele noastre oamenilor. Sprijinim orice manifestare prin care omul de etnie maghiară ajută alt maghiar, un om ajută alt om, unde valorile umane eterne și importanța sentimentului de apartenență la aceeași comunitate primează. Mesajele noastre vorbesc despre caracterul de neînlocuit al dragostei, despre importanța bunătății, a cinstei, despre respectul față de strămoși, despre dragostea de patrie, despre dăinuire, despre credința mai presus de orice față de Dumnezeu. Acestea sunt amplificate de vibrația vindecătoare, însuflețitoare a tobelor samanice, precum și de costumația de epocă.”

Începând cu 2008 sunt prezenți la toate evenimentele majore de păstrare a tradițiilor (Kurultaj, Ziua strămoșilor, Adunarea Națională a Ungurilor, Festivalul epocilor). În cei opt ani au apărut în fața publicului de aproape o mie de ori, în Ungaria, Transilvania, Transcarpatia, Slovacia și Voivodina, în numeroase așezări.

Turneul susținut în 2009 în Wales (Marea Britanie), precum și relațiile vii şi în continuă lărgire cu reprezentanții, păstrători ai tradițiilor din alte națiuni ( de ex. turcă, cazacă) demonstrează că mesajul nostru ajunge la sufletul oamenilor în ciuda barierelor lingvistice, etnice, confesionale și culturale.  

10-Fanky-Hats-03

Boutique-ul muzicii locale: FUNKY HATS

Funky Hats s-a constituit în urmă cu doi ani, la Incubatorul pentru Muzică și Arte, sub conducerea lui Zsolt Szabó. de atunci au evoluat foarte mult, grație repetițiilor și diferitelor apariții scenice. În prezent, din trupă fac parte: István Tóth chitară solo, Abigél Szabó voce, Márk Kelemen percuție, Dávid König chitară bas, respectiv Zsuzsi Fodor voce, chitară ritm.

Interpretează în principal prelucrări rock, respectiv funk, dar au început deja să compună și să interpreteze și piese proprii. în prezent, au două compoziții proprii, înregistrate și în studio, dar lucrează deja la următoarele, dorind să pună un accent mai mare pe piesele proprii.

Anul trecut au avut ocazia să evolueze pe scena mare a Zilelor Culturii Maghiare din Timișoara, dar și-au putut etala talentul la alte manifestări. Au cântat deja la festivaluri, la evenimente locale, în cluburi renumite din Timișoara, la Zilele Maghiare Bănățene, precum și la Întâlnirea Generațiilor.  

Funky Hats va urca pe scena mare a Zilelor Culturii Maghiare din Timișoara sâmbătă la ora 16:40.

07-Kalaka-2

Formația Kaláka

“Formația Kaláka oferă spectatorilor poezia pe un platou muzical elegant, inconfundabil cu alți muzicieni de gen. Nu îi năpădesc cu propriile compoziții, ci scot prin interpretare muzicală „melodia originală”  din versurile surghiunite în cărți, de la Guttenberg încoace, născute și sortite unei „inimi amuțite”.” scria Sándor Kányádi despre formație, la jubileu de 25 de ani al acesteia.

Formația Kaláka, care îmbină muzica și lirica îi va încânta deopotrivă pe cei mici și cei mari duminică de la ora 17.

Membri formației Kaláka și instrumentele lor:

Gábor Becze: contrabas, chitară

Dániel Gryllus: fluiere, țitera, nai, clarinet, taragot

Vilmos Gryllus: violoncel, chitară, charango, cobză, drâmbă

Balázs Radványi: mandolina, chitara cu 12 coarde, ukulele, cuatro, viola, kalimba

Pa 15 martie 2000, cu ocazia jubileului său de 30 de ani, Formația Kaláka a fost distinsă cu premiul Kossuth, în 2004 i s-a conferit distincția Prima Primissima, iar în 2014, Premiul Patrimoniul Maghiar.  

03-Angster-re-generációk---Vizuális-mozgásszínház-3

Re-generații Angster – Teatru vizual de mișcare

Soarta unei dinastii de meșteri confecționeri de orgă – spectacol interdisciplinar

Concepție, coreografie, design decor și lumini, costume: Zsófia Bérczi

„În 2017 sărbătorim aniversarea de 150 de ani a atelierului de confecționat orgi fondat în 1867 de József Angster. drama interioară a spectacolului este viața a doi conducători omonimi, însă cu destine opuse ai fabricii. Fondatorul atelierului, etnic german din  Kácsfalu (Ungaria) a clădit prin credință de neclintit și talent una dintre cele mai renumite fabrici de orgi din Europa Centrală, în timp ce, cu două generații mai târziu, cariera bunicului meu – care în acest an ar fi împlinit 100 de ani – a fost nimicită de dictatura comunistă. În spectacol prind viață fragmente din jurnalul fondatorului atelierului, respectiv evocăm moștenirea Angster și vechiul sunet al orgilor prin instalații mobile, înregistrări video și audio.”

Lumea creatorilor de la ÉLÕKÉP este comunicarea vizuală, amplasată în secțiunea teatrului. În lucrările lor, imaginea, imaginarul și imaginația formează o unitate organică cu instalația, cu arta interpretării. Este expresia unei viziuni nou din punctul de vedere al formei și conținutului, fiind conduși de inspectarea imaginației, posibilitatea trăirii acesteia, respectiv a transmiterii ei. Lumea creatorilor săi este amplasată la intersecția comunicației vizuale și a teatrului.

„Ceea ce pare o constantă în creațiile ÉLÕKÉP este acea lume vizuală neașteptat de conceptuală, puternică, senzuală, vie, care nu doar în încântă pe spectatori, ci îi absoarbe de-a dreptul.” (Tóth Ágnes Veronika)

Fondator și conducător al ÉLÕKÉP este Zsófia Bérczi, designer în comunicație vizuală.

01-Ujra-betoltjuk-a-teret-1

Vom umple piața din nou!

După succesul de anul trecut, Zilele Culturale Maghiare din Timișoara revin cu a doua ediție în Piața Operei, între 22 și 24 septembrie 2017.

Manifestările reprezintă un șir de evenimente comun al familiilor maghiare timișorene ce trăiesc aici sau în depărtare, al ONG-urilor, instituțiilor, oamenilor de afaceri, artiștilor maghiari. Pe parcursul celor trei zile îi așteptăm pe cei interesați cu un program extrem de diversificat: concerte de muzică ușoară și jazz, spectacole de teatru, muzică și dans popular, gastronomie, târg de meșteșuguri, activități pentru copii.

Vineri după-amiază la ora 17:30 deschidem șirul manifestărilor cu un serviciu religios ecumenic. Nici în acest an nu poate lipsi opereta, care a repurtat un real succes anul trecut, acum invităm pe toată lumea la spectacolul Swingoperett susținut de Teatrul de Operetă din Budapesta, în cadrul căruia vom putea asculta  printre altele piese de Pál Ábrahám, Imre Kálmán și Béla Zerkovitz, în adaptări swing. Seara se va încheia cu evoluția pe scena principală a ansamblurilor folclorice timișorene, urmată de dans popular în sala mare a teatrului maghiar.

Amatorilor de delicii culinare le oferim o alee gastronomică extinsă, și în acest an puteți degusta bucate deosebite, beri artizanale, pălincă de calitate, plăcinte, clătite, ștrudele.

01-Ujra-betoltjuk-a-teret-3

Sâmbătă dimineața, ritmul ediției din acest an a Zilelor Culturale Maghiare din Timișoara va fi dat de ansamblul de toboșari Regélő Fehér Táltos. Scopul acestei asociații este întărirea identității maghiare, evocarea etosului maghiar strămoșesc, a valorilor sale intrinseci, aducerea acestora la suprafață și conștientizarea asupra acestor valori în rândul populației de etnie maghiară.

Nu am uitat nici de cei mai mici, și în acest an strada Delamarina va fi ocupată de copii. Tărâmul Copiilor îi așteaptă pe cei mici și pe cei mari doritori de joacă cu programe interesante, activități pentru mămici și prichindei, ludotecă în aer liber, jocuri tradiționale din lemn și iurtă.

Invitata nostră – cap de afiș sâmbătă seara este EDDA, una dintre cele mai renumite trupe rock din Ungaria, vom putea cânta împreună șlagărele lor binecunoscute în Piața Operei.

Teatrul și spectacolele de teatru aduc și în acest an un plus de culoare programului nostru: Sâmbătă seara va avea loc premiera spectacolului Teatrului Maghiar Csiky Gergely, iar duminică va putea fi vizionat spectacolul Re-generații Angster al Teatrului Előkép din Budapesta.  

Duminică seara accentul va cădea pe jazz. Cântăreața de jazz Rozina Pátkai și formația sa vor deschide programul pe scena mare, apoi va urma concertul îndrăgitului artist maghiar de origine sârbă, ZORÁN, distins cu premiile Kossuth și Liszt Ferenc.

Ne vom lua rămas bun de la cele trei zile de manifestări printr-un concert jazz și o petrecere retro la unul dintre locurile preferate ale tinerilor maghiari din Timișoara, Clubul Manufactura.

Se va desfășura din nou și tombola, unde cei norocoși vor putea câștiga premii de valoare: printre altele, două pachete de wellness pentru câte două persoane la hotelurile Aqua Superior, respectiv Corvin din Gyula.